Ce material să alegi pentru un acoperiş de-o viaţă?

Unii dintre noi ne decidem mai devreme, alţii mai târziu. Dar ce importanţă are vârsta atunci când fiecare ajunge în acelaşi punct? Omul îşi face casă o dată în viaţă, asta o ştim cu toţii. Însă cât de bine reuşeşte fiecare să creeze spaţiul mult dorit depinde de foarte multe alegeri pe care le facem încă din faza de gândire a proiectului. 

Am vorbit într-un articol anterior depre importanţa construcţiei unei case din cărămidă. O dată finalizată construcţia trebuie să alegem tipologia acoperişului. Multe întrebări se nasc cu privire la acesta, motiv pentru care am adunat în acest articol cele mai importante aspecte de care trebuie să ţinem cont atunci când alegem tipologia acoperişului casei.

Ce criterii luăm în considerare pentru alegerea materialului acoperişului?

Ce material să alegi pentru un acoperiş de-o viaţă?

Zgomotul produs de fenomenele meteorologice. Indiferent de anotimp, cea mai frecventă problemă ce apare cu privire la acoperiş este zgomotul. Cei care au stat la casă ştiu că ploaia, vânul sau chiar alte fenomene meteorologice pot deveni uşor cel mai mare inamic datorită zgomotului pe care îl produc atunci când interferează cu suprafaţa acoperişului. De aceea, un element de care trebuie să ţinem seama atunci când alegem materialul trebuie să fie rezistenţa fonică. 

Acoperişurile realizate din  ţiglă ceramică au o rezistenţă fonică mai mare, ceea ce face ca acestea să fie preferate pentru casele cu mansardă. Este important ca atunci când ocupi camera de sus a casei să beneficiezi un confort fonic. Totodată, montajul corect, ce respectă toate indicaţiile producătorului ajută la dimininuarea zgomotelor produse de fenomenele meteorologice. 

Temperatura din casă. Părerile sunt împărţite cu privire la temperatura optimă în interiorul casei. Cert este faptul că ne dorim vara răcoroasă şi iarna călduroasă. Da, aparatele electrocasnice de tipul aerului condiţionat sau a centralei termice facilitează prezenţa temperaurilor dorite însă utilizarea unui material pentru acoperiş potrivit poate reduce din cheltuielile suplimentare pentru menţinerea temperaturilor favorabile. 

Extrem de rezistentă, ţigla ceramică protejează cel mai bine casa de frig. Mai mult decât atât, acest material se ventilează, ceea ce diminuează condensul apărut sub învelitoare. În acest fel, structura de lemn nu va suferi deteriorări şi va avea o durată de viaţă mai îndelungată. Vara, când temperaturile sunt destul de mari, ventilaţia ţiglelor ceramice permite circulaţia aerului, ceea ce face ca podul să beneficieze de o temperatură reglată automat. În acest fel, scăpăm de grija cuptorului din mansarda casei. 

Panta acoperişului, foarte importantă pentru stabilitatea acestuia trebuie determinată în funcţie de produsul utilizat pentru construcţia acoperişului cât şi de zona în care se construieşte. De asemenea, condiţiile meteorologice specifice zonei (de exemplu aşezarea unei cantităţi semnificative de zăpadă) pot deteriora rezistenţa acoperişului, iar acesta trebuie să fie un alt citeriu în alegerea pantei pe care acoperişul o va avea.  

Ce material să alegi pentru un acoperiş de-o viaţă? - Țiglă ceramică

Durata de viaţă a materialului diferă de cele mai multe ori de la un produs la altul. Printre criteriile de care trebuie să ţinem cont atunci când alegem un material al acoperişului cu o durată de viaţă îndelungată se numără costul, durabilitatea sau garanţia. Aşa cum discutam anterior, durata de viaţă depinde implicit de rezistenţa produsului. Unele materiale utilizate pentru acoperişuri pot atinge secolul şi este important de reţinut faptul că pe termen lung costurile de mentenanţă pot fi mai mari decât cele iniţiale dacă nu facem alegerea corectă.  

Foarte importantă pentru durata de viaţă este statica acoperişului, element ce trebuie considerat încă din faza de construcţie. Diferite zone în care construim case beneficiază de diverse fenomene şi condiţii meteorologice, ceea ce înseamnă că pot apărea diverse sarcini. Prinre acestea, cele mai importante ar fi încărcarea din vânt, ce poate ajunge până la 100 de kilograme pe metru cub, încărcărcarea de zăpadă, cu o sarcină generală cuprinsă între 75 şi 650 de kilograme pe metru cub şi încărcarea din ploaie cu până la 1200 de kilograme pe metru cub. 

Din toate materialele ce există la ora actuală pe piaţă, ţigla ceramică pare să aibă cea mai mare greutate pe metru pătrat (în jur de 45 de kilograme). Este important ca atunci când ne gândim să alegem acest material să luăm în considerare şi structura de rezistenţă, ce să poată susţine greutatea ţiglei ceramice, cumulată cu greutatea sarcinilor apărute prin prisma fenomenelor meteorologice. 

Infiltraţiile, o problemă destul de des întâlnită în cazul acoperişurilor, atrag o serie de probleme prin prisma umezelii create. Infiltraţia apei poate fi cauzată în primul rând de incompatibilitatea soluţiei de acoperire cu geometria acoperişului. De asemenea, panta acoperişului, dacă este una neconformă din punct de vedere structural poate crea astfel de probleme. 

Rugină. Acoperişul are o durată de viaţă variabilă în funcţie de materialul utilizat sau de aspecte ce ţin de partea de montaj. Unele materiale utilizate pentru construcţia de acoperişuri pot dezvolta rugină, ceea ce atrage automat scurtarea duratei de viaţă a acestora. 

În cazul acoperişurilor realizate din ţiglă ceramică, apariţia ruginii este puţin probabilă în condiţiile unui montaj corect, ceea ce face ca aspectul fizic  şi structura acestuia să fie păstrate odată cu trecerea timpului.   

Screenshot 2020-06-05 at 17-10-42.png

Estetica este importantă pentru fiecare dintre noi, mai ales în contextul în care acoperişul este unul dintre elementele ce poate influenţa mult imaginea de ansamblu a casei. Alegerea elementelor de estetică pentru produsele folosite precum model, culoare sau material depinde de gusturile fiecăruia dintre noi. 

Unul dintre cele mai importante aspecte estetice ale unui acoperiş este culoarea. În cazul ţiglei ceramice, culoarea diferă în funcţie de materia primă utilizată cât şi de procesul de producţie. În calitate de consumator nu rămâne decât să decizi ce nuanţă se potriveşte casei tale. 

Screenshot 2020-06-05 at 17-10-53.png

Noi preferăm țigla ceramică deoarece este proiectată pentru o viaţă. Tu cum alegi un produs de calitate?

Share this post

Comments (0)

No comments at this moment